Cum poți adopta un copil în România?

Cum poti adopta un copil in Romania?

Cum poți adopta un copil în România?

 

Nașterea unui copil reprezintă un eveniment de maximă importanță, anticipat cu emoție și nerăbdare de către majoritatea familiilor. Prezența copiilor în familie este percepută ca o sursă de împlinire și fericire, simbolizând continuitatea și stabilitatea familială. Cu toate acestea, pentru numeroase cupluri, împlinirea acestui ideal este împiedicată de factori medicali. Astfel de situații, aspirația de a avea copii poate fi realizată prin intermediul procedurii juridice de adopție, care oferă cadrul legal necesar pentru formarea unei familii prin integrarea unui minor.

 

CE ESTE ADOPȚIA?

 

Adopția este definită de Codul civil, în articolul 451 ca „operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului”. Practic, când adoptăm un copil acesta devine rudă cu noi, dar și cu restul membrilor de familie ai noștri. Fiind o operațiune juridică, adopția este supusă unor condiții de fond si unei proceduri reglementate de lege.

CONDIȚIILE DE FOND

          Acestea sunt reprezentate de 3 elemente:

  1. Persoanele care pot fi adoptate
  2. Persoanele care pot adopta
  3. ConsimțământulPersoanele care pot fi adoptate: conform cu 455 Cod civil, minorul cu vârsta de până la 18 ani poate fi adoptat, acesta fiind și cazul cel mai cunoscut, când un adult adoptă un copil. Există o situație specială când un adult poate fi adoptat de către alt adult, doar în situația în care viitorul părinte l-a crescut pe cel adoptat în timpul minorității.

 

  1. Persoanele care pot adopta: Adoptatorul trebuie să fie, în principiu, cu 18 ani mai mare decât cel adoptat. Pentru motive temeinice, diferența de vârstă poate să fie între 16-18 ani, dar cu încuviințarea instanței. Raționamentul instaurării limitei de vârstă este pentru evitarea unui adopți între adoptator care are vârsta de 18 ani și un minor care are 16 ani, de exemplu. Acest lucru nu putem considera că este în interesul superior al copilului, datorită și vârstei fragede a adoptatorului care, de regulă, nu prezintă garanții materiale pentru creșterea lui. În plus, adoptatorul trebuie să prezinte garanții morale și condiții materiale, adică să demonstreze că va putea asigura creșterea copilului în condiții optime. Nu în ultimul rând, adoptatorul trebuie să fie major și să nu prezinte boli psihice.

 

  1. Consimțământul: potrivit 463 Cod civil, este necesar acordul părinților firești/naturali (sau a tutorelui copilului în anumite cazuri), a celui adoptat care are vârsta de peste 10 ani, adoptatorul sau soții adoptatori și soțul celui care adoptă, cu excepția cazului în care este lipsit de discernământ.

 

PROCEDURA ADOPȚIEI

Adopția este supusă unei proceduri riguroase, de lungă durată, dar și o experiență de neuitat, pe care nu foarte mulți au curajul de a o parcurge. Totuși, din experiența oamenilor care au adoptat, este un eveniment plin de emoție care are un rezultat nemaiîntâlnit de împlinire sufletească.

Procedura este reglementată în Legea 273/2004 privind procedura adopției și prezintă următoarele etape:

  1. Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obținerii atestatului: aici se verifică aptitudinile adoptatorului, garanțiile morale și condițiile materiale pe care le poate oferi cel care adoptă;
  1. Întocmirea planului individualizat de protecție a copilului: reprezintă o chestiune prealabilă, întocmită pentru a se putea deschide procedura adopției;
  1. Deschiderea procedurii adopției: practic aici este începutul procedurii propriu-zise și are ca scop constatarea că minorul este adoptabil (adică nu există impediment de a nu fi adoptat);
  1. Potrivirea dintre copil și adoptator/familia adoptatoare: reprezintă o procedură prealabilă, înainte ca minorul adoptabil să fie încredințat familiei adoptatoare. Practic se urmărește a vedea dacă copilul va fi comod și i se va răspunde nevoilor personale de către adoptator sau familia adoptatoare;
  1. Încredințarea în vederea adopției: este o etapă foarte importantă în care copilul, timp de 90 de zile, va sta în sânul familiei adoptatoare. Fără această etapă, instanța nu va putea încuviința adopția, minorul rămânând în sistemul de protecție a copilului;
  1. Încuviințarea adopției: este momentul cheie în care minorul este adoptat de către adoptator și va intra în sânul familiei adoptatoare. Încuviințarea se face pe baza unei cereri făcute de către adoptator și depusă la instanța judecătorească. Tot instanța va da și încuviințarea, astfel se va naște o nouă legătură de rudenie dintre adoptat și adoptator cu familia sa.

 

EFECTELE ADOPȚIEI

După cum știm cu toții, odată ce adoptăm un copil, acesta devine rudă cu noi și îl creștem ca și cum este un copil din sângele nostru. Adopția copilului produce efecte juridice imense, cu un puternic impact în viețile adoptatului și adoptatorului. Primul efect, și desigur cel mai ușor de înțeles, este că adoptatul devine rudă cu adoptatorul, și în același timp, adoptatul nu mai este rudă cu familia firească. Acesta are cel mai mare impact în cadrul obligației de întreținere și a moștenirii, în sensul că familia firească nu mai are în sarcina sa obligația de întreținere, iar adoptatul nu mai are vocație succesorală în familia firească.

Al doilea efect are legătură cu numele celui adoptat. Astfel, potrivit art. 473 Cod civil, copilul va lua numele adoptatorului de familie sau numele soților, dacă aceștia au nume comun. Dacă soții nu au numele comun de familie, ei vor decide ce nume va purta copilul adoptat. În caz de neînțelegeri, instanța de tutelă se va pronunța în acest caz. Prenumele copilului adoptat poate fi schimbat la cererea adoptatorului, pentru motive temeinice și cu acordul minorului care a împlinit vârsta de 10 ani.

Al treilea efect constă în informațiile cu privire la adopție. Deși art. 474 Cod civil prezintă confidențialitate asupra adopției, cel adoptat poate obține informațiile necesare potrivit regulilor Legii 273/2004 privind procedura adopției.

În prezent, Codul civil prezintă doar adopția cu efecte depline. Totuși, în vechiul Cod al familiei, adopția putea fi atât cu efecte depline, cât și cu efecte restrânse. Adopția cu efecte restrânse reprezintă acea formă a adopției în care adoptatul devine rudă numai cu adoptatorul, dar își păstrează legăturile de rudenie și cu familia firească și descendenții lui. Practic, prin această adopție, adoptatul are vocație succesorală atât față de adoptator, cât și față de părinții firești sau descendenți, iar obligația de întreținere există și în sarcina părinților naturali, cât și la părinții adoptivi. Mai trebuie subliniat că adoptatul nu devine rudă cu bunicii adoptivi și nici cu restul familiei al adoptatorului.

 

ÎNCETAREA ADOPȚIEI

Deși adoptarea unui copil este un eveniment unic și plin de speranță pentru adoptator sau soții adoptatori, sunt șanse ca relațiile de familie între copil și părinte să se degradeze extrem de mult și conviețuirea să nu mai fie posibilă. Astfel Codul civil oferă oportunitatea încetării adopției prin desfacere sau anulare/constatare   a nulității.

Desfacerea (art. 476-478 Cod civil) poate fi de drept (atunci când adoptatorul sau soții adoptatori au decedat sau s-a instaurat o măsură de protecție față de adoptat) sau la cererea adoptatorului, familiei adoptatoare sau adoptatului (dacă adoptatul a atentat la viaţa lor sau a ascendenţilor ori descendenţilor lor, precum şi atunci când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani).

Anularea/Constatarea Nulității (art. 479-480 cod civil) este un alt mod de a înceta adopția prin vicierea consimțământului (adică consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, dol sau violenţă.) sau prin nerespectarea condițiilor de fond și formă (adică nu s-a respectat, de exemplu, vârsta adoptatorului).

Efectele, reglementate în art. 482 cod civil, sunt reprezentate de ruptura legăturii de rudenie dintre adoptat și adoptator și întoarcerea minorului adoptat în sânul familiei firești. Practic, minorul nu mai este adoptat și se întoarce în așa numită „casă părintească” unde redobândește vocația succesorală față de familia firească, iar părinților naturali li se incubă obligația de întreținere. În legătură cu numele minorului, acesta revine la numele dinaintea adopției, Pentru motive temeinice, minorul poate păstra numele adoptatorului, iar în cazul prenumelui se aplică aceleași reguli.

 

ADOPȚIA DIN VECHIUL COD AL FAMILIEI

În vechea reglementare, adopția era reglementată sub două forme distincte: adopția cu efecte depline și adopția cu efecte restrânse, spre deosebire de reglementarea actuală, care recunoaște doar adopția cu efecte depline. O altă diferență semnificativă între Codul familiei și Codul civil actual constă în condițiile de eligibilitate pentru adopție. În trecut, doar persoanele care nu aveau descendenți puteau adopta copii.

Codul familiei percepea adopția ca pe o măsură specială de protecție a minorului, stabilind principiul conform căruia doar minorii puteau fi adoptați. De asemenea, din perspectivă terminologică, vechiul cod utiliza termenul de „înfiere”, în timp ce Codul civil actual folosește termenul de „adopție”.

 

În concluzie, adopția reprezintă o instituție juridică esențială, care nu doar că oferă șansa formării unei familii pentru copiii lipsiți de ocrotire, dar și împlinește visul multor cupluri de a deveni părinți. Cu toate că procedura este riguros reglementată și implică etape complexe, aceasta garantează respectarea interesului superior al copilului și creează legături familiale durabile, reflectând astfel valorile fundamentale ale societății.

Dacă doriți să aflați mai multe informații despre procesul de adopție sau aveți întrebări suplimentare, vă invit să mă contactați, pe adresa de email: nicoleta@avocatraulea.ro

Lasă un răspuns