Burnout-ul la locul de muncă
Burnout-ul la locul de muncă, cunoscut și sub denumirea de epuizare profesională, nu mai este de mult doar o simplă indispoziție trecătoare. Organizația Mondială a Sănătății l-a recunoscut oficial ca fenomen ocupațional, o consecință directă a stresului cronic de la locul de muncă. În România, însă, lupta pentru recunoașterea acestui sindrom ca problemă reală și tratabilă este departe de a fi câștigată.
Un proiect de lege respins
La începutul anului 2024, un proiect de lege care ar fi putut schimba semnificativ modul în care burnout-ul este gestionat în România a fost depus în Parlament. Inițiativa prevedea, printre altele, recunoașterea oficială a burnout-ului ca boală profesională, obligația angajatorilor de a include măsuri de prevenție în cadrul politicilor de sănătate și securitate în muncă, precum și dreptul angajaților de a beneficia de concediu medical și sprijin psihologic în astfel de cazuri.
Din păcate, proiectul a fost respins de Camera Deputaților, for decizional, la finalul lunii februarie 2024. Argumentele au variat de la lipsa unei baze științifice solide în legislația națională până la temeri privind costurile suplimentare pentru angajatori. Astfel, o problemă reală, cu impact major asupra sănătății publice și a productivității muncii, a fost din nou trecută cu vederea.
Cazul care a dat un semnal: decizia instanței din Cluj
În ciuda acestui refuz legislativ, instanțele încep să recunoască realitatea pe care legea încă o ignoră. Un caz recent, judecat la Cluj, a stârnit un val de interes: o fostă angajată a unei companii multinaționale a dat în judecată angajatorul pentru condițiile stresante și presiunea constantă care au dus la instalarea unui sindrom de burnout sever.
Instanța i-a dat dreptate reclamantei și a obligat angajatorul să îi plătească despăgubiri morale.
Această hotărâre, chiar dacă nu creează un precedent obligatoriu, arată totuși o schimbare de perspectivă și poate încuraja alți salariați să își ceară drepturile în instanță.
Ce obligații legale au angajatorii?
Chiar dacă burnout-ul nu este încă recunoscut ca boală profesională în România, Codul Muncii și legislația privind securitatea și sănătatea în muncă impun angajatorilor obligații clare. Aceștia trebuie să:
- evalueze riscurile la locul de muncă, inclusiv cele psihosociale;
- adopte măsuri de prevenire a accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale;
- asigure condiții de muncă sigure și sănătoase;
- informeze și instruiască angajații în privința riscurilor la care sunt expuși.
Potrivit art. 175 din Codul Muncii:
”(1) Angajatorul are obligatia sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate aspectele legate de munca.
(2) Daca un angajator apeleaza la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu il exonereaza de raspundere in acest domeniu.
(3) Obligatiile salariatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu pot aduce atingere responsabilitatii angajatorului.
(4) Masurile privind securitatea si sanatatea in munca nu pot sa determine, in niciun caz, obligatii financiare pentru salariati.”
De asemenea, Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă prevede că angajatorul este responsabil pentru sănătatea fizică și mentală* a salariaților săi. În acest context, ignorarea semnelor de epuizare sau refuzul de a lua măsuri adecvate poate atrage consecințe legale.
*Art. 6. – (1) Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.
Deși România mai are pași importanți de făcut în recunoașterea oficială și în tratarea acestui fenomen, semnalele din instanțe și obligațiile legale deja existente arată clar că responsabilitatea pentru sănătatea mentală a angajaților nu mai poate fi ignorată.
Pentru mai multe informații sau orice întrebări suplimentare, nu ezitați să mă contactați:
Telefon: 0721155757
Email: nicoleta@avocatraulea.ro