Cum se face succesiunea în 2024?
Înainte de a detalia procesul succesoral, este important de menționat că întrebarea „cum se face succesiunea” este adesea utilizată în limbajul comun, însă din perspectivă juridică, aceasta se referă la desfășurarea procedurii succesorale. Acest mecanism legal, bazat pe aplicarea normelor de drept succesoral și a eventualelor dispoziții testamentare, are ca scop stabilirea moștenitorilor și transferul drepturilor asupra patrimoniului defunctului către aceștia.
Succesiunea poate fi realizată fie pe cale notarială, fie pe cale judecătorească, în funcție de complexitatea cazului și de înțelegerea dintre moștenitori.
La ce se referă termenul de succesiune?
Succesiunea, denumită și moștenire, conform art. 953 din Codul civil, este mecanismul juridic prin care drepturile și obligațiile unei persoane decedate sunt transferate către una sau mai multe persoane în viață.
Data deschiderii succesiunii
Succesiunea se deschide automat la data decesului persoanei, numită defunct. Din acest moment începe să se calculeze termenul de un an de opțiune succesorală în care moștenitorii trebuie să decidă dacă acceptă sau renunță la moștenire. Deschiderea succesiunii are loc la ultimul domiciliu al defunctului.
Din punct de vedere procedural, succesiunea poate fi soluționată fie la notarul public, fie prin instanța de judecată.
Procedura notarială succesorală
Procedura succesorală notarială este de competența notarului public din biroul notarial situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu.
Procedura succesorală notarială se deschide la cererea oricărei persoane interesate, precum și a secretarului consiliului local al localității în raza căreia se aflau bunurile defunctului la data deschiderii moștenirii.
După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza și dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar dacă există testament, citează și pe legatari și executorul testamentar instituit.
În cadrul procedurii succesorale, notarul, după ce a fost legal sesizat, determină calitatea moștenitorilor și legatarilor, stabilește întinderea drepturilor acestora și compune masa succesorală.
Pentru deschiderea procedurii succesorale, sunt necesare următoarele documente în original:
- Certificatul de deces al defunctului.
- Actele de identitate ale tuturor moștenitorilor.
- Certificatele de naștere și de căsătorie ale moștenitorilor.
- Hotărârile judecătorești sau certificatele de divorț ale moștenitorilor, dacă este cazul.
- Certificatul de naștere și de căsătorie al soțului supraviețuitor, certificatul de deces al soțului predecedat sau sentința ori certificatul de divorț, după caz.
- Declarațiile de opțiune succesorală, dacă sunt necesare.
- Testamentul, dacă acesta există.
- Acte de proprietate imobile ce fac obiectul masei succesorale
Procedura succesorală în fața instanței
Dezbatarea succesiunii poate ajunge în fața instanței de judecată în diverse situații. Una dintre acestea apare atunci când nu există un testament, iar moștenitorii nu reușesc să ajungă la un consens privind modul de împărțire a bunurilor succesorale. În astfel de cazuri, instanța va interveni și va stabili împărțirea moștenirii conform normelor legale.
O altă situație se ivește atunci când există un testament, însă moștenitorii contestă validitatea acestuia sau nu sunt de acord cu modul în care sunt distribuite bunurile. În aceste circumstanțe, instanța va analiza legalitatea testamentului și va hotărî împărțirea moștenirii fie în conformitate cu dispozițiile testamentare, fie potrivit legii.
De asemenea, intervenția instanței este necesară atunci când unul dintre moștenitori refuză să participe la partaj sau nu poate fi găsit. În acest caz, instanța va proceda la împărțirea moștenirii doar între moștenitorii care sunt prezenți și dispuși să participe la procedură.
Termenul de opțiune succesorală
Termenul pentru exercitarea opțiunii succesorale este de 1 an de la data decesului defunctului, confirmată prin actul de deces. În acest interval, moștenitorii pot opta, prin declarații autentice, cu privire la succesiunea defunctului (fie pentru renunțare, fie pentru acceptare).
Dacă moștenitorii nu își exprimă opțiunea succesorală în mod expres printr-o declarație autentică în termenul de 1 an de la data decesului, se poate considera că aceștia fie au acceptat moștenirea în mod tacit, prin fapte care demonstrează această intenție, fie au lăsat să treacă termenul fără să întreprindă acțiuni, ceea ce poate fi interpretat ca o renunțare tacită.
Acceptarea tacită poate fi dedusă din comportamente și acțiuni care indică asumarea calității de moștenitor, cum ar fi administrarea sau utilizarea bunurilor succesorale.
Dezmoștenirea
Moștenirea poate fi distribuită chiar și fără implicarea tuturor moștenitorilor legali, dacă aceasta este voința defunctului. Una dintre circumstanțele în care succesiunea se poate realiza fără ca toți moștenitorii legali să primească efectiv o parte din avere apare atunci când defunctul a lăsat un testament valabil și clar exprimat, prin care dezmoștenește, direct sau indirect, unul sau mai mulți moștenitori legali, sau chiar pe toți.
Dezmoștenirea poate fi:
- Directă, printr-o mențiune specifică de tipul: „Îl dezmoștenesc pe X, fiul meu.”
- Indirectă, prin desemnarea unei alte persoane ca unică moștenitoare a întregii averi.
Testamentul reprezintă manifestarea finală a intenției defunctului și trebuie respectat cu strictețe, în limitele impuse de lege.
Astfel, bunurile din patrimoniul defunctului la momentul decesului vor fi, de regulă, atribuite moștenitorilor desemnați prin testament. Totuși, anumite categorii de moștenitori legali nu pot fi excluși de la succesiune, indiferent de dorința exprimată în testament. Mai precis, la redactarea și executarea testamentului, trebuie ținut cont de faptul că soțul supraviețuitor, copiii și părinții defunctului au dreptul, conform legii, la jumătate din cota la care ar fi avut dreptul în lipsa dezmoștenirii, în baza rezervei succesorale.
Ce se întâmplă dacă nu dezbați succesiunea?
Legea nu impune un termen strict pentru realizarea succesiunii, astfel încât aceasta poate fi amânată sau chiar neefectuată, în lipsa unui interes. Totuși, dacă succesiunea nu este dezbătută în termen de doi ani de la data decesului, moștenitorii vor fi obligați să achite un impozit suplimentar de 1% pentru transferul de proprietate, conform legislației fiscale. Această obligație fiscală apare ca o consecință a întârzierii dezbaterii succesiunii și poate reprezenta o povară financiară suplimentară pentru moștenitori.
În concluzie, succesiunea este un proces esențial care trebuie abordat cu atenție pentru a evita complicații legale și financiare. Indiferent dacă procedura se desfășoară în fața notarului sau a instanței de judecată, este important ca moștenitorii să fie informați și să acționeze în termenul legal. Amânarea sau neefectuarea succesiunii poate atrage consecințe nedorite, inclusiv impozite suplimentare, așadar, consultarea unui avocat specializat poate fi crucială pentru a naviga acest proces complex și pentru a proteja interesele tuturor părților implicate.